INFRACTORII MINORI – de ei cine se ocupă?

 În România, după cum se poate observa printr-o simplă trecere în revistă a modalității de reglementare a situației minorilor care comit infracțiuni, sistemul juridic este axat cu preponderență spre sancționarea acestui tip de conduită și prea puțin pe noțiunea de prevenție sau reeducare.

Instituțiile statului, implicit cele din sfera juridică, se implică foarte puțin în acordarea de consiliere psiho-afectivă minorului care dă primele semne de devieri comportamentale. De asemenea, nici în cadrul procesului penal acest lucru nu se întâmplă, minorul fiind de cele mai multe ori stigmatizat, cu o titulatură deja atașată, pe care o primește fie cu bravură, din inconștiență și imaturitate, fie cu rușine, în cazul în care posibilitățile sale de reeducare sunt reale, iar regretul comiterii infracțiunii sincer.

Analizând în profunzime aspectele expuse, dacă îmbinăm elementele de natură legislativă cu cele de natură practică, vom constata că în cazul minorului sub 14 ani care a săvârșit o infracțiune nu se poate lua nicio măsură de natură penală întrucât acesta, în consonanță cu  dispozițiile art.113 alin.(1) C.pen., nu răspunde penal.

Însă, în raport de această situație, instituțiile publice nu au implementat vreun program pentru consilierea psihologică, emoțională sau chiar socială, astfel încât să se cerceteze cauza care a condus la determinarea minorului sub 14 ani să adopte o conduită contrară normelor de drept penal, precum și luarea unor măsuri minimale pentru ca acțiuni din sfera ilicitului penal să nu mai existe de la o vârstă atât de fragedă. De altfel, în situația participației penale, atunci când o faptă ilicită este săvârșită de mai mulți minori, unii care răspund din punct de vedere penal și alții care nu răspund penal, aceștia din urmă pot avea calitatea de martor. Totuși, în contextul calității dobândite, dispozițiile art.124 alin.(3) C.proc.pen. permit ca la audierea martorului minor să asiste un psiholog, însă „doar dacă este necesar, la cerere sau din oficiu”. Prin urmare, de cele mai multe ori, nici măcar în momentul audierii minorul nu se bucură de consiliere, astfel încât, nici nu se pune problema beneficierii de o consiliere psihologică ulterioară.

Cât privește minorii care au vârsta între 14 și 16 ani, aceștia răspund penal doar dacă se dovedește că au săvârșit faptele cu discernământ, fiind necesară efectuarea unei expertize medico-legale, așa cum reglementează art.184 alin.(1) C.proc.pen. Însă, această expertiză are caracter evaluator, nu de consiliere propriu-zisă a minorului infractor.

De asemenea, pe parcursul derulării dosarului penal, Codul de procedură penală prevede necesitatea realizării referatului de evaluare ce are rolul de a propune instanței de judecată cea mai potrivită măsură educativă care s-ar putea lua față de inculpat, fiind singurul înscris care evaluează într-o măsură mai mică sau mai mare condițiile de viață ale minorului, mediul familial sau social în care crește, situația sa școlară, influențele negative sau pozitive pe care le are etc. Totuși, nici în această procedură minorul nu este ajutat de un specialist care să îl facă să înțeleagă, progresiv și constant, gravitatea faptelor săvârșite, caracterul nociv al mediului în care trăiește, al locurilor pe care le frecventează ori al persoanelor cu care interacționează.

Abia la nivelul măsurilor educative aplicate (după judecarea cauzei) legiuitorul român a înțeles să implementeze programe care să ajute minorul la înțelegerea consecințelor legale și sociale la care se expune în cazul săvârșirii de infracțiuni ori la responsabilizarea sa cu privire la comportamentul său ulterior. Însă, în această etapă, infracțiunea este deja săvârșită, iar minorul va fi trecut printr-o experiență pe care nu a conștientizat-o efectiv. 

 Radiografie a sistemului judiciar

Chiar dacă Noul cod penal, de la intrarea sa în vigoare, respectiv 01 februarie 2014, a avut o altă abordare a măsurilor aplicate minorilor care comit fapte ilicite, statisticile arată că numărul minorilor care comit infracțiuni a rămas constant.

În concret, din Raportul de activitate al Ministerului Public din anul 2018 și din Raportul CSM privind calitatea justiției din 2018, rezultă că în România numărul inculpaților minori trimiși în judecată a fluctuat foarte puțin din 2009 și până în 2018, după cum urmează:

Dacă ne raportăm la categoria infracțiunilor săvârșite de minori, procentul majoritar îl constituie infracțiunile contra patrimoniului (art.228-256 C.pen.), în special cele de furt și tâlhărie, apoi urmează infracțiunile contra persoanei (art.188-227 C.pen.), respectiv loviri sau alte violențe, vătămare corporală, omor, viol, act sexual cu un minor, ucideri din culpă, dar și  infracțiuni rutiere ori consum și trafic de droguri.

În anul 2018 județul Galați se afla printre primele 10 la nivel de țară în ceea ce privește numărul de inculpați minori trimiși în judecată de către Ministerul Public.

Motivele pentru care minorii săvârșesc infracțiuni sunt multiple: lipsa posibilităților financiare, teribilism ori conflictele anterioare sau spontane.

Cât despre împrejurările care conduc spre adoptarea unui comportament contrar normelor sociale, în mod clar mediul în care a crescut și s-a dezvoltat minorul influențează într-o proporție covârșitoare conduita ta. Șansele ca un minor care a crescut alături de factori precum: mediu familial bazat pe promiscuitate, model parental abuziv ori în familii monoparentale, lipsa educației, ignorarea abuzului, consum excesiv de alcool, consum de droguri, boli psihice, spațiu de locuit inadecvat, condiții socio-economice precare, număr mare de copii, precum și alți asemenea factori, să se îndrepte către mediul infracțional este mult mai mare.

Anturajul este un alt factor important care determină un minor să comită fapte de natură penală întrucât vârsta fragedă, lipsa experienței de viață, naivitatea, nevoia de a aparține unui grup social, dorința de validare a personalității sale și imposibilitatea prefigurării imediate a consecințelor la care se supune îi diminuează puterea de decizie. Astfel, „presiunea de grup, influența negativă a anturajului au efecte deosebit de puternice în determinarea unor tineri de a recurge la comportamente riscante, pentru a fi la fel și nu altfel decât prietenii lor, de teama de a nu fi eliminați din acel grup”. De aceea și cele mai multe infracțiuni se petrec în participație penală.

Lipsa implicării familiei în procesul de creștere și educare, de evidențiere a unor valori morale în concordanță cu normele sociale pot conduce minorul către mediul infracțional. Cum tot familia reprezintă și principalul sprijin financiar, un dezechilibru în acest mediu, dublat și de gradul de diferențiere patrimonială existent între indivizi la acest moment în societate, generează minorului sentimente de frustrare ce îl determină să se îndrepte către săvârșirea de fapte reprobabile. De altfel, și puterea exemplului reflectat în familie constituie un alt factor hotărâtor al creionării comportamentului criminogen, constatându-se, nu de puține ori, că minorii ce au săvârșit infracțiuni în mod repetat au în familie membri care au avut contact cu legea penală.

Abundența acestor factori ce determină minorul să devină infractor conduce automat și către necesitatea identificării unor remedii care să ajute, să corijeze și să empatizeze cu situația în care acesta se află. Așa cum am precizat anterior, sistemul juridic românesc are caracter preponderent punitiv și prea puțin empatic, excluzând ipoteza că minorul aflat în această situație poate reprezenta o victimă mai mult decât un infractor propriu-zis.

De aceea, nu există aplecare pe parcursul desfășurării procesului penal către partea de consiliere psihologică a minorului care a săvârșit o infracțiune, dar nici prevederi legale care să reglementeze obligativitatea participării în fiecare etapă a unui asemenea specialist, mai ales că, deseori, părinții nu sunt alături de copiii lor în aceste proceduri, ori dacă asistă la desfășurarea activităților judiciare, nu cunosc nici ei consecințele reale repercutate asupra copilului lor la nivel psihic, asupra personalității acestuia și asupra viitorului său.

 Concluzii

Analiza realizată reflectă necesitatea acordării unei atenții mai pronunțate către această categorie de persoane care comit infracțiuni, dar și imperativitatea înglobării în sistemul judiciar a unor proceduri de consiliere psiho-afectivă sistematică care să acorde ajutor minorilor și la nivel psihic, așa încât aceștia să conștientizeze situația pe care au creat-o, titulatura pe care au dobândit-o, consecințele faptelor comise, pentru ca numărul lor să scadă. Într-adevăr, este lăudabilă aplecarea legiuitorului român către victimele minore rezultate în urma săvârșirii de infracțiuni, pentru care se pot lua anumite măsuri pe parcursul derulării procesului penal, însă nici minorii care le comit nu sunt mai dezvoltați emoțional.

Atât timp cât se vor identifica factorii ce au generat un anumit comportament la un copil/adolescent, în mod evident se pot depista și soluțiile pentru corijarea comportamentului său și prevenirea săvârșirii de alte infracțiuni. Mai mult, este imperios necesară dezvoltarea de proiecte la nivel de comunități, mai ales la nivelul celor în care delicvența juvenilă este puternic dezvoltată, tot în scop preventiv, pentru a arăta minorilor, cu ajutorul specialiștilor din sfera juridică și consilierii psihologice repercusiunile la care se expun în eventualitatea în care adoptă un comportament contrar normelor penale, dar și modalitatea în care problemele pe care le întâmpină pot fi rezolvate.

În plus, dat fiind faptul că întreaga planetă trece printr-o pandemie, virusul COVID-19 afectând toate sectoarele de activitate, este de așteptat ca și la nivelul țării noatre efectele economice să fie resimțite brutal și să se propage inclusiv în mediul infracțional, astfel că aceste măsuri cu atât mai mult trebuie să fie adoptate.

*Extras din articolul „Infractorii minori – constantă a sistemului judiciar” publicat de av. Ropotan Mihaela în cadrul Conferinței științifice Internaționale „EXPLORATION, EDUCATION AND PROGRESS  IN THE THIRD MILLENNIUM” 2020

Pentru întrebări și neclarități de natură juridică puteți contacta Cabinetul prin email:avocatropotanmihaela@gmail.com sau telefonic: 0758.947.745 și la sediul cabinetului de avocat situat în mun.Galați, str.Portului nr.19A, jud.Galați.